Din interior spre exterior este o abruptă cărare pe care doar cine nu este angajat într-un scop exact o poate parcurge.Dincolo de viaţă este moartea iar dincolo de trup este sufletul care are si el trupul său. Viaţa in sine nu este doar punctul de plecare in croaziera destinului şi nu este nici corpul ,raţiunea , subconştientul sau certitudinea pe care le primim la naştere,viaţa este un imlacabil zid al intrebărilor. Imaginaţi-vţ un tricotaj in acuarelă creeat din semne de intrebare, ceva perfect, ceva ce nu poate face orice om...aceea este viaţa..
Un deosebit om, Mircea Eliade ,afirma “Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.”. Nu poti sa ştii ce este viaţa,sau ce este omul sau cine eşti tu ,de fapt, decât atunci când eşti faţă in faţă cu Adevărul. Nu poţi vorbii despre moarte fara a o cunoaşte ,dar poţi să admiţi că ştii ce înseamnă decedarea unor sentimente.Acest deces duce într-un final la apariţia multor răni care,nevindecate la timp tind să se agraveze şi să devină parte din noi.Dar cum nimic nu este ireparabil în această lume,ca să vindecăm rana trebuie a căutam in noi înşine sinele pe care nu toţi ştiu să şi-l descopere.
Eu sunt un copac,în speţă un stejar,şi am trei ramuri riguros înălţate către Dumnezeu.Eu sunt conştiinţă,sunt subconştient şi inconştient.Sunt un personaj de roman, sunt un poet,sunt un Iona mai absurd decât eroii lui Ionesco, un Ion veşnic mistuit de patimi diferite , un Moromete împlinit,sunt un cumult al personalităţilor,luând naştere din ceilalţi si murind in sine. Eu sunt psihicul ce te poate propulsa în autocontrol ,Eu sunt eu iar Tu eşti ceilalţi.